marți, 18 noiembrie 2014

Să nu furăm inocenţa copiilor!

Un copil cu chip de înger. Ochii mari şi blânzi, o feţişoară frumos rotunjită şi fină, un zâmbet ştrengăresc sub care se ascunde un spirit jucăuş. Mai mare dragul. Şi apoi, cum stai aşa şi te umpli de încântare privind chipul de înger, îl vezi cum trece de la zâmbetul ştrengăresc la o grimasă plină de furie şi aruncă celuilalt partener de joacă un: "Prostule şi tâmpitule care eşti!" Te-apucă panica şi tristeţea şi te întrebi unde a dispărut îngerul din el.

Da, face parte din creşterea noastră să pierdem câte puţin din inocenţa copilăriei (unii reuşesc totuşi să nu), însă mă întreb cum de lăsăm ca asta să se întâmple atât de brutal şi atât de timpuriu?
Nu e nimic nou faptul că programele tv, desenele animate, jocurile pe calculator, jucăriile plasticate reprezentând tot felul de dihănii au partea lor de "vină", dar unde suntem noi, părinţii, în toată povestea asta?
De ce lăsăm să încapă în gura şi în sufletul curat al copiilor cuvinte atât de grele? De ce le punem în tolba vieţii etichete şi instrumente de judecată? De ce alegem să-i mânjim atât de devreme cu frustrările, furiile şi durerile noastre? Oare nu ne dorim să evoluăm? Să le fie mai bine copiilor noştri decât ne-a fost nouă? 

"Să-ţi fie ruşine!" este iarăşi o sintagmă adesea auzită în jurul meu.

miercuri, 12 noiembrie 2014

Puterea gândului

După ce am trecut de zbuciumul primilor ani din experienţa mea de mamă, am început să văd că nu există un sens unic în care circulă cunoaşterea în relaţia cu copiii. Ba mai mult, am descoperit în copii adevăraţi maeştri în arta de a trăi frumos, prezent, conştient şi adesea am avut sentimentul că mă aflu în faţa unor bătrânei înţelepţi bucurându-se de trupul plin de energie al unor copilaşi vioi.
Aşa că mi-am dat voie să învăţ de la copii, ai mei şi ai altora şi, în timp, m-am mai eliberat de aroganţa de a le şti eu pe toate. De fapt, am început a înţelege ce înseamnă "ştiu că nu ştiu".

Una din lecţiile primite de la copii a fost cea în care fiul meu mi-a revelat o "armă" secretă pe care o foloseşte el când se joacă - Puterea gândului. 
Această Puterea gândului este cea care îl ajută să obţină ceea ce îşi doreşte şi cea care le ajută pe personajele cu care se joacă să iasă din situaţii în care, aparent, nu mai au nici o soluţie. La fel şi când se joacă cu alţi copii, când se fugăresc şi se urmăresc şi se luptă ei "ca bărbaţii", atunci când sunt încolţiţi şi nu mai au vreo şansă de scăpare ... Bum! Putereeeea gândului! Şi ceilalţi cad leşinaţi şi eroul iese învingător. Pentru ei, puterea gândului este arma supremă!

vineri, 17 octombrie 2014

Vezi ceea ce eşti!


Am auzit asta prima dată de la o fată frumoasă ca o zînă. A trecut ceva vreme de-atunci şi această zicere a lucrat în sufletul meu într-un mod nemaipomenit. M-a făcut conştientă de mine, de ceilalţi şi de relaţia mea cu mine şi cu ei.
Cum? Primul pas a fost să fiu atentă  la ce spun sau ce gîndesc despre ceilalţi. Repede mi-am dat seama că mă bucuram de aspectele pozitive şi săream repede peste cele negative, făcîndu-mă că nu le văd. Luînd în calcul că văd ceea ce sunt, mi-a fost tare greu să mă regăsesc pe mine în "defectele" pe care le vedeam la ceilalţi, inacceptabil chiar.
Primul meu gînd era: EU nu sunt aşa! Eu nu sunt grasă, nu sunt leneşă, nu sunt aşa arogantă, nu sunt aşa nesimţită, nu sunt proastă, nu sunt nepăsătoare, nu sunt egoistă...EU nu sunt aşa!

vineri, 10 octombrie 2014

Femeia puternică din spatele bărbatului puternic...


...it's a total bullshit! Pardon my french! 
M-am trezit în această dimineaţă în mijlocul unui exerciţiu de conştientizare. Da, ştiu, tot fac asta de ceva vreme şi nu se mai termină. Tot îmi amintesc situaţii trăite, oameni, emoţii şi mă trezesc că le iau şi încep să mă uit la ele şi să văd şi un alt sens decît cel pe care l-am dat iniţial. Şi învăţ atît de multe lucruri noi despre mine şi despre viaţă, că nu mă pot abţine.
Aşadar, mă gîndeam la relaţii, cele dintre femei şi bărbaţi şi au început să vină ca tăvălugul peste mine tot felul de zicale de genul "în spatele unui bărbat puternic stă o femeie (şi mai) puternică" sau una pe care am auzit-o adesea de la multe femei "într-o familie, femeia e cea care conduce cu adevărat, ea gestionează totul, ea ia deciziile; bărbaţii sunt aşa, degeaba" sau "bărbaţii sunt doar pentru procrearea speciei" şi multe alte asemenea.

luni, 29 septembrie 2014

Scrisoare către mama mea

Mămica mea dragă,

În dimineaţa aceasta am fost invitată la un scurt moment de meditaţie şi de iertare despre mama.


Am acceptat cu bucurie şi în timp ce mă gîndeam la trecutul nostru recent, cu întîmplări nu tocmai fericite, mi-am dat seama că nu am de ce să te iert pentru că eşti tot ceea ce e mai bine pentru mine şi că, prin tot ceea ce faci, mă ajuţi să evoluez şi să mă transform mereu tot în mai bine.

În schimb, am pentru ce să-mi cer iertare!

vineri, 26 septembrie 2014

Recomandare de weekend - Loving your lady parts

De-o vreme incoace am tot primit mesaje, filme, invitaţii la evenimente cu şi despre puterea feminină, forţa creatoare şi valoarea intuitiei. Şi mă bucur, pentru că am simţit adesea nevoia de reconfirmare şi valorificare a mea ca femeie şi astfel de mesaje m-au ajutat să descopăr şi să iubesc părţi din mine de care nu eram pe deplin conştientă. 
În acelaşi timp, mi-am dat seama că modul în care ne putem afirma şi trăi plenar, nu ţine de a fi sau a acţiona ca bărbaţii, ci de modul în care ne acceptăm, integrăm şi valorificăm minunatele resurse cu care am fost înzestrate.
Mai mult, cred că viitorul ne va duce, în sfîrşit, dinspre diferenţierile de gen înspre echilibru şi armonie. Poate ca de aceea am fost creaţi în aşa fel încît să ne completăm unii pe alţii.
Pînă atunci, un film care mie mi-a aprins multe beculeţe şi care poate ajuta deopotrivă şi fetele să se cunoască mai bine şi să-şi gestioneze eficient resursele interne şi perioadele din lună, iar pe băieţi să înţeleagă mai uşor ce e cu toanele şi schimbările de dispoziţie.




Un sfîrşit de săptămînă luminos!


sâmbătă, 20 septembrie 2014

Exerciţiu de toleranţă ratat


Da...mă gîndesc de mult să scriu despre acceptare ca exerciţiu de învăţare şi de iubire. Şi iată că, stînd şi meditînd la cum să înlănţui ideile, m-am trezit în cel mai cumplit moment de ne-toleranţă - o ceartă groaznică cu o persoană tare dragă mie care, în acelaşi timp, mi-a fost mare învăţător prin lecţiile de acceptare la care m-a supus de-a lungul timpului.
Îmi pare rău.
Am citit odată că într-o familie în care ambii soţi decid să ţină post, nu se poate vorbi de toleranţă. Abia atunci cînd alegerea unuia este alta, treci prin exerciţii de acceptare a celuilalt şi a alegerilor lui.
În acelaşi timp, tot gîndindu-mă în perioada aceasta la această temă, am realizat că, de fapt, nici nu e vorba de ceilalţi.

luni, 14 iulie 2014

Cele mai mari realizări din viaţa mea


Nu! Nu sunt copiii. Nici nu au cum, pentru că nu sunt doar rezultatul alegerii mele şi viaţa lor nu a stat exclusiv in puterea mea. Viaţa vine din altă parte, de la Doamne-Doamne, de la Sursa vieţii. Eu sunt fericită că m-am născut femeie şi am putut să mă bucur de experienţa împlinitoare a maternităţii şi de privilegiul de-a fi mamă.
Dar nu-mi pot asuma meritul pentru o reuşită care a fost dependentă şi de alte condiţii decît propriile alegeri.
Soţul meu a spus că sigur trebuie să fie faptul că m-am căsătorit cu el. Şi da, este şi acesta dar, iarăşi, nu a fost doar decizia mea. Suntem doi cei care am ales. Aşa că nu mă pot lăuda nici cu asta (decît în sinea mea).

Cele mai mari realizări ale mele sunt două şi ambele au legătură cu o renunţare, sau mai degrabă cu o eliberare.
Prima se referă la momentul cînd am găsit resursele şi puterea de a mă elibera de sub dezastruosul viciu al fumatului. A fost o victorie de care nu pot înceta să mă bucur nici acum, la peste patru ani de cînd am reuşit. De-atunci viaţa mea a devenit din ce în ce mai luminoasă şi mai încîntătoare. Pe lîngă starea interioară de bine şi de bucurie că am reuşit, şi felul în care am fost priviţi de ceilalţi s-a schimbat şi ne-a crescut nivelul de autoapreciere şi de încredere. Cîştigînd aşa o bătălie, îţi dă o putere interioară de neimaginat. Aproape simţi cum îţi cresc aripile la loc.

marți, 1 iulie 2014

Azi m-am îndrăgostit de trupul meu


Da, de trupul meu cel imperfect şi atît de minunat în imperfecţiunea lui. Trupul meu pe care atîţia ani l-am ne-iubit, i-am căutat toate defectele, l-am învinovăţit pentru nereuşitele mele, l-am înfometat, apoi l-am intoxicat cu mîncare nesănătoasă, l-am ne-dormit, l-am abuzat în toate felurile...şi în timpul acesta el mi-a fost mereu alături, partener credincios care a aşteptat cu răbdare să mă deştept şi să-l iubesc.

Azi, pe cînd eram la duş, mă analizam iar, cum fac de obicei: "offf, oare cînd o să scap de burta asta multă şi lăsată? Şi picioarele ce groase îmi sunt...şi genunchii prea rotunzi şi plini...şi sînii s-au lăsat şi nu mai sunt supli ca altădată, şi braţele prea pline ...off, sunt de-a dreptul grasă, pielea mi se usucă" şi tot aşa...

(Da, ştiu, celor care spun despre mine că sunt aşa veselă şi optimistă tot timpul, o să le vină greu să creadă că şi eu am momente de felul acesta )

miercuri, 30 aprilie 2014

Cu o trezire toţi suntem datori!


"Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit."

George Coşbuc - Decebal către popor

"C-o moarte toţi suntem datori" - m-am gândit mult la asta în ultima vreme şi a fost un moment în care am înţeles că, de fapt, moartea înseamnă trezire. Cu trezirea suntem datori, pentru că "nu-i totuna leu să mori, ori câine-nlănţuit"

În ultima vreme am fost foarte preocupată de spiritualitate, fără să aleg vreo filosofie anume. Pur şi simplu am primit de peste tot ceea ce a venit spre mine.
Se vorbeşte mult despre trezire, despre faptul că noi ştim tot ce avem nevoie să ştim, trebuie doar să ne trezim şi să ne amintim.

Am început să mă întreb ce-o fi această trezire? Cum se manifestă? Ce trebuie să fac pentru a fi trează? Pentru că nu, nu e suficient să deschizi ochii, să te dai jos din pat, să te speli pe faţă şi să ieşi în lume. E nevoie de puţin mai mult de-atât.
În căutările mele (lecturi, seminarii, ateliere, etc.) am avut momente care mi s-au părut adevărate revelaţii, pentru ca mai apoi să înţeleg că eu ştiam acele informaţii doar că nu le conştientizam.

miercuri, 23 aprilie 2014

Hristos a înviat!


Şi la mulţi ani de Sf. Gheorghe tuturor sărbătoriţilor!

Se pare că săptămâna aceasta tot o sărbătoare e şi nici cea care vine nu pare să fie altfel din pricina lui 1 Mai.
Oare de asta îmi stă mie gândul la mare, la soare, la vacanţă?


Nu mă pot decide dacă minivacanţele acestea îmi fac bine sau mai rău mă agită? Cert este că prima zi de muncă de după e tare grea. Abia te aduni, încerci să-ţi aminteşti care era rutina din fiecare dimineaţă, te aştepţi ca partenerul să ţină minte mai bine ca tine şi să se mobilizeze mai uşor şi mai că-ţi vine să dai vina pe el că ţie ţi-e lene şi nu ai chef să îmbraci nici unul dintre copii. Îţi trece repede supărarea, ca nu cumva să-l apuce şi pe el şi să te lase baltă cu amândoi copiii de dus la grădiniţă.
Aşa că-i mulţumesc pentru tot suportul şi pentru dimineţile în care îmi rămâne şi mie timp să mă oglindesc în voie şi nu foarte pe fugă.
Şi pentru că e o zi aşa de grea, cred că o să ies la o întâlnire cu soarele pentru un surplus de energie.

Zile cu soare, pline de energie să aveţi!

marți, 8 aprilie 2014

Am ales Waldorf!

Da, am ales să-i înscriem pe copii la Waldorf. Şi sunt extrem de fericită că de la toamnă Ştefan va merge la şcoală şi Ilinca la grădiniţă la Liceul Waldorf.

Sursa foto: aici
Această alegere ne-a preocupat de multă vreme şi s-a accentuat în timp mai ales când lucrurile s-au precipitat şi au mai izbucnit mici "scandaluri" prin şcolile tradiţionale româneşti.
Însă dorinţa mea de a alege altfel de pedagogie pentru copiii noştri a prins rădăcini cu mult timp în urmă, încă de pe vremea când l-am descoperit pe Thomas Gordon cu al său Manual al părinţilor eficace. Atunci a fost prima trezire. Apoi au urmat nenumărate evenimente printre care experienţe foarte utile şi practice cum a fost întâlnirea cu Monica Reu şi cursul ei de comunicare non-violentă şi apoi întâlnirea cu Alfie Khon şi Parentingul necondiţionat.

joi, 27 martie 2014

Să-mi vând sufletul pentru bani?


Sursa foto: aici

De-o vreme încoace mă preocupă banii şi relaţia mea cu ei. Am citit undeva că e bine să-ţi clarifici relaţia cu banii, pentru că apoi totul devine cursiv şi vine de la sine.
Eu mereu am spus că nu muncesc pentru bani, că banii nu sunt un scop pentru mine. Cumva nici nu am suferit de pe urma lor - nici că am avut prea puţini, nici că am avut prea mulţi.
Recunosc că uneori mi-am dorit lucruri care se puteau cumpăra cu bani şi că am renunţat la ele. Dar dacă stau acum să mă gândesc la un astfel de lucru şi la cum am suferit că nu l-am avut, zău că nu-mi amintesc.
Şi tot gândindu-mă la bani şi la relaţia mea cu ei, am început să mă întreb de ce nu am râvnit la ei şi, mai mult decât atât, de ce m-am ferit mereu de discuţiile despre bani. Adică, eu sunt angajatul care nu cere măriri de salariu şi care nici nu se bucură în mod special (cum s-ar aştepta şefii) dacă acestea vin, sunt soţia care evită de fiecare dată discuţiile cu soţul în faţa tabelului cu finanţele familiei, am fost managerul care evita discuţiile despre salarii cu colegii până rămâneam fără scăpare. Mereu m-am ferit de bani, deşi ei au venit la mine într-o cantitate suficientă.

miercuri, 19 martie 2014

A fi sau (mai bine) a nu fi şef?



Am citit zilele trecute un interviu  acordat de Eliade Rotariu revistei The Deal – prima revistă de business și dezvoltare personală pentru studenți din România. Eliade este unul din mentorii mei, omul de la care am învăţat aproape tot ce ştiu despre a fi manager - restul am învăţat practicând ceea ce am aflat la cursurile lui, am fost aproape la toate.
Mi-a atras atenţia definiţia dată managerului, mi-a plăcut termenul de conducător. 
Sursa foto: aici

"Toți vor să se facă șefi, dar nu toți știu ce îi așteaptă. Care sunt greutățile cele mai mari pe care le întâmpină un manager?
Managerul însuși e greutatea lui cea mai mare. Nu oamenii pe care îi conduce. Nici clienții nemulțumiți. Mie îmi place să folosesc în română cuvântul conducător, care e o combinație între leader și manager. E un om foarte echilibrat, care știe când să treacă din extrema de manager, unde știe să facă ordine în lucruri, în extrema emoțională de leadership, unde zice „Dă-le-ncolo de reguli, că, mai întâi de toate, suntem oameni.” E un om cu suflet, dar cu o verticalitate extraordinară, capabil să interacționeze cu tot felul de oameni și să-i inspire, făcându-i să își asume lucruri. Și asta e cel mai greu. Pentru că, dacă nu ești tu suficient de bun, de încrezător și motivat, n-ai cum să-i inspiri pe ceilalți. Ei sunt reflecția ta – să ții minte asta."

Managerul nu e o entitate separată, nu poate fi luat separat de echipa lui, ci e complet doar când îl raportezi la oamenii cu care lucrează. Oamenii lui sunt măsura lui ca manager. Oamenii sunt cei care îi aduc rezultate, dar numai daca el e un bun conducător.
Îmi place cum sună conducător pentru că mă duce cu gândul la o persoană care e atât de dedicată, încât reuşeşte să se conducă şi pe sine şi pe cei cu care lucrează, folosind deopotrivă şi sufletul şi ştiinţa. 

Voi lucraţi cu astfel de oameni?


duminică, 16 martie 2014

Viaţa fără televizor


Zilele acestea am dat peste întrebarea unei viitoare mămici cu privire la poziţionarea pătuţului bebeluşului direct sub TV-ul suspendat pe perete.
Dincolo de aspectele legate de siguranţa fizică, ameninţată de eventuala desprindere a aparatului din perete, prea puţine au fost răspunsurile care vizau şi dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a juniorului. Poate acest articol va aduce un plus de lumină celor care consideră că au copii perfect sănătoşi, deşi au privit televizorul zilnic de când sunt ei.
Şi aici tot despre asta se povesteşte.

M-am gândit să vă povestesc cum trăim noi fără TV în casă de aproape cinci ani. Da, chiar TRĂIM!
Aşa s-a întâmplat că la un moment dat apartamentul în care ne-am mutat nu avea televizor şi nici noi nu am mai cumpărat unul, preocupaţi fiind cu altele mai degrabă necesare.